Creștinii după 21 de ani de la revoluție – NOU
Creștinii după 21 de ani de la revoluție – NOU
Zilele acestea se împlinesc 21 de ani de la evenimentul care avea să schimbe România; sau cel puțin așa speram cu toți, să se schimbe. Avem și noi o democrație, mai mult sau mai puțin aproape de ceea ce înseamnă cu adevărat democrație, avem libertate și aceasta e mai bună decât toate. Dar locul unde această liberate se reflectă foarte bine este tocmai religia. Dacă până acum 21 de ani bunicii noștrii doar visau să se întâlnească nestingheriți la rugăciune, noi visăm să ne întâlnim la rugăciunea care odată ardea cu atâta pasiune în ei.
Concluzia la care am ajuns în ultimele luni, în ultimele zile, este că avem nevoie de o nouă REVOLUŢIE, o nouă revoluţie menită să schimbe ceea ce vechea revoluție nu a fost în stare; aceasta ne-a oferit liberatate, însă n-am stiut să profităm de această libertate; am încercat mai degrabă să câștigăm România, decât să caștigăm oamenii din ea.�
“Religiozitatea în sine nu este ucenicie, de fapt, poate fi un refugiu din fața vieții revoluționare propuse de Isus.” – Brennan Manning�
Ne-am trezit după 20 de ani de liberatate mai “legați” în religia noastră decât au fost poate vreodată părinții noștrii. Drama pe care o traim cu toții este aceea că suntem mult prea mulți creștini în România în comparație cu adevarații ucenici, ucenici care să poarte semnătura lui Cristos. Am ajuns să ne condamnăm unii pe alții pentru diferitele păreri pe care le avem cu privire la muzică, îmbrăcăminte; am ajuns să ne bârfim, să dăm “concurs” de spiritualitate. Ne judecăm unii pe alții pe toate forum-urile sau în orice loc în care putem să lăsăm un comment cât se poate de răutacios, și totuși plin de spiritualitate și smerenie diluată în mândrie. “Iubire de frați”- e doar un clișeu folosit, însă fără prea multă consistență; l-am sufoc
at undeva înlăuntrul nostru și acum preferăm să-l lăsăm acolo de dragul comodității, al mândriei și în cel mai rău caz al spiritualității noastre. Unii dintre noi am reușit să cădem în capcana religiei și a legii, iar unii dintre noi aproape cred că nu mai are rost să implicăm harul în cadrul mântuirii noastre, pentru că ne pliem atât de bine legiilor încât nu avem cum să nu ne considerăm mântuiți.
Uităm că subiectul chemării lui Isus a fost să-L urmăm, să ne luăm crucea în fiecare zi și să călcăm pe urmele pașiilor Lui.� În nici un loc în Biblie Isus nu ne-a chemat la o religie, ci la ucenicie; dacă religia ta nu te ajută să devii un ucenic autentic, atunci ceva nu este bine, atunci religia ta s-ar putea să iți fii înghețat dragostea și inima. Când religiozitatea rece pune stăpânire pe noi, există pericolul de a îngheța chiar și cele mai bune motive, devenind astfel niște creștini înghețați în propriile prejudecăți, autoînvinuiri și în propriile pedepse.
“Orice spiritualitate care nu conduce de la un mod de a trăi centrat pe sine la unul centrat pe celălalt este falimentara.” – Brennan Manning�
E important să înțelegem în aceste vremuri dragostea și harul lui Cristos. Dragostea Lui care asteaptă “NIMIC” și iubește “ORICÂND”. E nevoie ca noi, creștinii, să ieșim din ritmul acestei lumi și să intrăm în ritmul lui Cristos, înlocuind ura cu dragostea, competiția cu ajutorarea, bârfa cu binecuvântarea, judecata cu rugăciunea de mijlocire, religiozitatea cu ucenicia, falsa smerenie care duce la mândrie cu umilința. Lumea s-a săturat de vorbărie, de ură, de judecată; sufletul fiecăruia tânjește după această iubire adevărată.
Atunci când vom înțelege cu adevărat aceste lucruri și ne vom dori cu ardoare să-L cunoaștem pe El, vom fi aruncați inevitabil în mijlocul unei revoluții.
Emile Leger spunea : “Vremea vorbelor s-a dus”; haideți să ieșim în stradă cu o nouă atitudine, cu un suflu nou plin de dragoste adevărată, dragoste ce curge din Tatăl, lăsând judecata și orice alt lucru care ar putea să ne înghețe dragostea pentru aproapele nostru, oricare ar fi el, frate sau eretic.
“Religiozitatea în sine nu este ucenicie, de fapt, poate fi un refugiu din fața vieții revoluționare propuse de Isus” …”Prefer să îmi spun rugăciunile decât să fiu implicat în bătăliile din jurul meu”� – Brennan Manning,�Semnătua lui Cristostern|
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen